Gânduri frumoase.

Viaţa este un simplu joc, însă e un joc cu o mulţime de reguli! Ce e paradoxal e faptul că nu există un ''arbitru'' care să-ţi spună cum să acţionezi, tu-ţi poţi face viaţa aşa cum îţi doreşti, asta dacă nu încalci legea. Învaţă să joci actul vieţii frumos, profită de fiecare moment, iubeşte tot ce te înconjoară, învaţă să-ţi desenezi viaţa fără să fi nevoit să foloseşti o radieră, colorează-ţi viaţa cu amintiri frumoase, plăcute, profunde. Iubeşte-ţi semenii, zâmbeşte-le sincer celor care au nevoie de acel zâmbet, nu-i greu, nu costă nimic, iar pentru ei acel zâmbet va însemna enorm, îl va îmbogăţii sufleteşte. Cu fiecare pas pe care-l parcurgem în viaţă ne izbim de fel de fel de ziduri, de fel de fel de piedici, viaţa nu-i roz, e plină de durere, trebuie să faci multe sacrificii ca să poţi reuşii într-un final, însă printre aceste momente mai sunt şi micile bucuri, micile plăceri de care trebuie să profiţi maxim, nu trece cu vederea nici măcar peste cel mai mic detaliu, fiecare secundă e preţioasă... mai ales că nu trăim veşnic.


Frumuseţea este formată din tăceri şi din priviri. De asta nu trebuie să critici niciodată, priveşte, admiră, şi vei găsi ceva frumos până şi în cel mai odios lucru, tot ce te înconjoară e plin de viaţă. Soarele îţi zâmbeşte în fiecare dimineaţă, priveşte-l şi poţi să-i vezi largul zâmbet. El răsare în viaţa ta în fiecare dimineaţă, indiferent dacă eşti fericit sau trist, el îţi încălzeşte trupul şi sufletul în fiecare zi... În schimb lumina difuză a lunii îţi veghează în fiecare noapte somnul, făcându-l mai liniştitor.




E minunat atunci când te trezeşti şi simţi că ai pentru ce să trăieşti... trăieşti pentru tine, lipeşte-ţi ochii de cerul senin. Scrie-ţi visele pe cerul albastru şi pe transmite-le soarelui, el te va ajuta să ţi le îndeplineşti.


Iubeşte, doar aşa poţi să te apropii de tine şi să fi tu cu adevărat.

Carnea mea şi limba ta.

Iubita mea... iubita mea n-are pat, nu mă pot culca în plăpumi înmiresmate cu ea. Ea are un fel de ''culcuş'' care izvorăşte direct din podea, ca o arteziană, problema-i că nici podeaua nu e o podea ca oricare alta, e o podea aşezată pe niste glezne de îngeri insomniaci, gleznele acestea nu se văd, fireşte, însă se simt atunci când intri în cameră îmbrăcat doar cu hainele din burta mamei tale... În acel culcuş iubita mea are uneori o pelerină de beznă pe ea, şi eu o ating şi pot să jur c-acea pelerină este nespus de mătăsoasă, această beznă e singura de pe lume pe care pot să o îmbrăţisez şi pe care pot s-o sărut ca şi când ar fi cea mai fină lumină... Uneori mă îmbrac şi eu în pelerina de beznă a iubitei mele şi ea rămâne.. naturală. Ea atunci îşi plimbă mâna prin părul meu... în fine... oricum îşi spală mâinile fine si transparente zi de zi cu părul meu şi cu cu gândurile cele mai tandre de sub pielea capului meu. Iubita mea are sub limbă un lup.. gata să mă muşte atunci când o sărut despovărându-ma de real până în ultimul gram
.
Carnea mea miroase toată a iubita mea, carnea mea e în întregime un pod pe care trece în plimbarea de seară limba iubitei mele, învinsă de nesomn şi de setea enormă de mine. Când limba mea de miere trece peste ea în prelunga plimbare nocturnă, trupul ei devine si el de miere.... Limba mea nu se lasă învinsă decât de limba ta care se naşte şi se maturizează pe măsură ce se rostogoleşte cu mult drag şi cu mult dor peste a mea limbă. Carnea mea are şi limba şi carnea şi sângele şi fruntea şi tâmplele şi memoria iubitei mele în EA.