Carnea mea şi limba ta.

Iubita mea... iubita mea n-are pat, nu mă pot culca în plăpumi înmiresmate cu ea. Ea are un fel de ''culcuş'' care izvorăşte direct din podea, ca o arteziană, problema-i că nici podeaua nu e o podea ca oricare alta, e o podea aşezată pe niste glezne de îngeri insomniaci, gleznele acestea nu se văd, fireşte, însă se simt atunci când intri în cameră îmbrăcat doar cu hainele din burta mamei tale... În acel culcuş iubita mea are uneori o pelerină de beznă pe ea, şi eu o ating şi pot să jur c-acea pelerină este nespus de mătăsoasă, această beznă e singura de pe lume pe care pot să o îmbrăţisez şi pe care pot s-o sărut ca şi când ar fi cea mai fină lumină... Uneori mă îmbrac şi eu în pelerina de beznă a iubitei mele şi ea rămâne.. naturală. Ea atunci îşi plimbă mâna prin părul meu... în fine... oricum îşi spală mâinile fine si transparente zi de zi cu părul meu şi cu cu gândurile cele mai tandre de sub pielea capului meu. Iubita mea are sub limbă un lup.. gata să mă muşte atunci când o sărut despovărându-ma de real până în ultimul gram
.
Carnea mea miroase toată a iubita mea, carnea mea e în întregime un pod pe care trece în plimbarea de seară limba iubitei mele, învinsă de nesomn şi de setea enormă de mine. Când limba mea de miere trece peste ea în prelunga plimbare nocturnă, trupul ei devine si el de miere.... Limba mea nu se lasă învinsă decât de limba ta care se naşte şi se maturizează pe măsură ce se rostogoleşte cu mult drag şi cu mult dor peste a mea limbă. Carnea mea are şi limba şi carnea şi sângele şi fruntea şi tâmplele şi memoria iubitei mele în EA.