Răutatea oamenilor.

Oamenii au devenit extrem de răi, au devenit extrem de egoişti, nu le mai pasă de semenii lor, tot ce îi interesează e starea lor de bine. Ce e paradoxal e că în ziua de azi omul se simte bine când îl vede pe celălalt la pământ, i se citeşte satisfacţia şi împlinirea pe faţă.

În ziua de azi răutatea oamenilor se exprimă prin indiferenţa "prietenilor" atunci când eşti lovit din plin de o problemă, atunci când ai vreo problemă nu primeşti ajutor, primeşti un şut în fund. Majoritatea indivizilor încearcă şi fac tot posibilul să nu te vadă mai sus decât ei şi cum se iveşte ocazia încearcă să te lovească, astfel încât să-ţi taie aripile şi s-ajungi înapoi la pământ. Atunci când ei nu reuşesc asta intervine invidia (dar nu mai dezvolt ideea asta, poate cu altă ocazie).

Consider că oamenii au devenit mai răi ca niciodată, te loveşti de răutate, perverisate şi invidie la tot pasul. Ca să nu mai zic de faptul că un om pe care odată l-ai ajutat şi l-ai ridicat de la pământ, deschizându-i ochii iţi reproşează că te-ai implicat şi l-ai ajutat şi implicit îţi devine inamic. Jenibil..
Răutatea este cea mai pură formă de slabiciune deşi ei cred că prin asta devin importanţi şi puternici. Răul din tine îţi macină sufletul şi te ucide secundă cu secundă, devenind şi mai slab, fiind capabil doar să urăşti. Cand un om ajunge în stadiul asta nu va mai fi capabil să preţuiască o prietenie adevărată, iţi va fi prieten doar atât timp cât pentru el va fi un avantaj, cand avantajul nu mai există "prietenul" începe să-şi arate adevărata faţă.


Sincer mă bucur nespus că nu sunt un individ compleşit de ură şi invidie. Poate că şi eu am câteva persoane care mi-s antipatice însă nu-mi doresc s-ajungă rău, pur şi simplu sunt indiferent, în rest caut şi fac tot posibilul să-i ajut pe cei din jurul meu, nu-mi place să văd un om suferind. Consider că-n inima mea nu este loc pentru ură şi invidie, prefer să am sufletul pur şi să fiu copleşit de iubire. D-aia îi ignor pe cei care m-atacă sau mă invidiază, ce-i drept, de cele mai multe ori fără a avea vreun motiv real, ci doar pentru ca ei să se simtă bine sau pentru ca pur şi simplu lucrurile nu decurg aşa cum ei îşi doresc.


Stiu că mai există şi oameni curaţi sufleteşte si sufletişti. Tot ce-mi doresc e să-i cunosc si să-i pot avea alături.

Marea - Omul.

Astăzi eu sunt marea. Provoc valuri mici, blande, sunt linistit. Multi ma respecta pentru ceea ce sunt, imi simt puterile enorme, imi stiu puterea si adancimile uriase, insa nu as avea absolut nimic de castigat daca intr-o zi m-as enerva cumplit si as incepe sa-i lovesc pe toti. Am ales sa plutesc prin viata. Cand aleg sa fiu linistit poti sa-mi vezi nisipul si pietrele din adancimi. Alteori ma gandesc daca sa imi folosesc tot potentialul la maximum, sa demonstrez ce pot si sa-i dau lumii in dar toata puterea mea.
Stiu ca pot fi teribil de puternic, uneori ma apuca o cumplita ameteala cand ma gandesc la tot ceea ce as putea face. As putea sa dau de pamant cu tot ce este in jurul meu atunci cand apele mele devin cenusii si violente.
Ma gandesc c-as putea face si un mare serviciu oamenilor, le-as putea fertiliza pamanturile, oferindu-le mancare. M-as putea prelinge usor pe strazile involburate si sa le sterg urma pasilor lor. As putea fi oglinda lor atunci cand ei s-ar uita in jos.

Odata, m-a surprins soarele gandindu-ma la ce as putea sa fac si mi-a spus o vorba inteleapta "Tu, mare, nu trebuie sa faci nimic special. Traieste-te pe tine, iubeste-ti aproapele, pretuieste ce e in jurul tau."

Atunci, brusc, apa mea a devenit de-o culoare rosie si imediat a devenit albastra, un albastru deschis, exact ca cerul si-am exclamat! "CE SIMPLU E!" Tot ce trebuie sa fac este sa fiu eu.. exact asa cum sunt. Trebuie doar sa fiu.. sa-mi dedic viata pamantului, soarelui, cerului, lunii... ce usurare.

Intr-o seara un om ma privea cu ochii in lacrimi si i-am spus "Omule, eu sunt marea, tu de ce privesti ganditor la apele mele? De ce? Cand tu esti capabil sa faci orice lucru iti sta in putere, tu poti sa schimbi in bine oamenii din jurul tau, tu poti sa te implici tot timpul, sa nu lenevesti, sa nu vegetezi, sa nu te eschivezi.

Final.

Ps. Stiu c-acum simti ca astazi puteai sa faci mai multe, cititorule, stiu ca te puteai implica cu mai multa convingere. Te rog, fa tot ce poti tu si fa lumea asta mai buna, refuza sa mai fi gelos sau invidios pe ce are cel din jurul tau, poti face orice. Iar cand vine seara, sa stai in pat si sa adormi multumit stiind ca astazi ai facut tot ce puteai sa faci.

Ce e femeia?!

                                                 Ce este femeia?


           Femeia este o fiinta extraordinara, este finetea care compenseaza brutalitatea si asprimea noastra, a barbatilor. Femeia e un mister inca neelucidat, femeia intotdeauna a avut si are ceva extraordinar, ceva misterios. Un mister pe care noi barbatii incercam neincetat sa-l descoperim, sa-l dizolvam. Femeia are un efect incredibil asupra barbatilor, ele sunt ca particulele de roua ce pica pe campia verde si stralucesc in lumina soarelui astfel creandu-se miliarde de curcubeuri microscopice. 
           Un intelept spunea ca nici cerul nu poate avea mai multe taine decat o femeie. Femeia este completa, complexa, ideala, terestra si senzuala. In trupul femeii gasesti infinite note muzicale, infinite picturi psihedelice. Pe o femeie nu o poti invata ca pe o carte, ea trebuie cercetata. Niciodata tu ca barbat nu ai sa reusesti sa stii totul despre o femeie. Femeile sunt ca forta gravitationala, ele sunt cele care ne tin pe pamant, insa tot ele sunt cele care in unele momente ne poarta pe aripile celui de-al 9-lea cer. Sufletul unei femei este enorm, pavat cu nenumarate emotii, el detine tot neprevazutul, el se imbogateste cu tot ceea ce ea face, ce daruieste, ce simte si ce primeste.  Femeile au puterea de a se uita in sufletul unui barbat ca intr-o vitrina. Ele au o intuitie incredibila, sunt ca niste clarvazatoare, ele tot timpul stiu ceea ce noi vom spune, ne inchid gura inainte ca noi sa spunem ceva. Niciodata n-am intalnit o femeie care sa doreasca s-aiba parte de o iubire normala, ele-si doresc s-aiba parte de acea iubire nebuneasca. 


Femeia e menita pe acest pamant sa trezeasca simturile barbatului, ele aduc la viata focul pasiunii.

Despre femei.

Astăzi aleg un subiect puţin mai delicat. Voi vorbi despre femei, cum vad eu o femeie perfecta, cum ar trebui sa fie femeile si cum sunt defapt. O să încep să vorbesc despre femeia perfecta, iar spre final am sa pun accentul pe cum sunt femeile şi fetele contemporane.


1. O femeie perfecta în mintea fiecărui barbat în parte arată diferit, fiecare bărbat visează la un anumit tip de femeie. Nu pot vorbi în numele tuturor bărbaţilor însă îmi permit să vorbesc în numele meu, ca bărbat. Cum văd eu femeia perfecta? Hai să încep cu fizicul care la prima vedere pare cel mai important. Aşadar, iată femeia perfecta văzută de mine: O femeie trebuie să aiba circa 1.70 m, 50-55 de kg, s-aibă pielea măslinie, ochii deschisi la culoare, parul lung, drept si inchis la culoare (bine, acum depinde, si blondele-mi plac), să aiba piciorul mic, gleznele subtiri, coapsele si fesele bine lucrate, abdomen plat, sani normali, şi când spun normali spun medii, buzele cărnoase, spatele micut, umerii ososi, bratele subtiri, mainile fine si îngrijite, s-aiba o manichiura si o pedichiura exceptională, să nu se macheze excesiv (detest fondul de ten dat in exces pe fata si mai nou, pe gat). Sa fie tot timpul eleganta!
Gata, să trecem putin la caracter, sau psihic. Femeia perfecta trebuie sa fie inteligenta, desteaptă, cizelata (ceea ce acum gasesti cam rar, rar gasesti acum o femeie care sa detina si frumusete si inteligenta, dar despre asta o sa discutam mai tarziu.) Ea trebuie sa fie finuta, sa se comporte in societate ca o femeie, nu ca o vita. Trebuie sa fie creativa, intuitiva, sa aiba si o latura artistica pe care sa si-o exploreze. Si lucrul cel mai important, sa fie INDEPENDENTA, sa nu depinda de nimeni.

2. Cum ar trebui sa fie femeile? Poate ca am vorbit mult prea mult in randurile de mai sus si nu mai este loc de caracterizari, insa o femeie se poate numi cu adevarat femeie daca are cel putin 75% din ceea ce am scris eu mai sus.

3. Cum sunt defapt femeile? Hai sa ne uitam putin in jurul nostru, in momentul de fata femeile se impart in 3 categorii. Pitipoancele, acele specimene imbracate strident, machiate tipator, care tot timpul au langa ele un "boiler" care sa le sponsorizeze, nu stiu cum dracu un barbat normal ar iesii cu o asemenea tipa pe strada, nu stiu cum ai putea tu, ca barbat sa iesi pe strada cu o "curva", bine, dar asta-i alta mancare de "peste" (Nu mai are rost de dezvolt subiectul pentru ca toata lumea le cunoaste si le recunoaste, no offence, daca am deranjat pe cineva imi cer scuze). Asa, in al 2-lea tip le-as pune pe taranci, acele fetele de mahala. In ultima vreme ma tot izbesc, sau observ fel de fel de creaturi terestre care au ca brand 100% bazarul (nu spun, poti sa te imbraci si din bazar cu gust, insa ele nu au gust, sunt un caz pierdut oricum). Acele creaturi care merg pe strada, sparg seminte, tipa cat le tin plamanii, deobicei sunt mai creole ele, le stiti sigur. Si-n a 3-a categorie le-as pune pe femeile precizate mai sus, acele femei aproape perfecte, care ce-i drept sunt putine, putine dar bune.

Nu, astea-s femeile care ne inconjoara in momentul de fata, ma repet, imi cer scuze daca am jignit sau deranjat pe cineva, insa facem parte dintr-o tara libere in care fiecare individ are acces la libera exprimare. O zi buna.

Copilul din mine.

Pentru o perioada am trait pe-un nor, intr-un minunat castel, eram doar eu, si-o simpla voce care traia in interiorul meu, era o voce copilareasca, era o voce foarte naiva, eu gandeam foarte matur, insa ea ma completa si impreuna deveneam invincibil, nu eram decat eu, ea, mii si mii de pasari si cerul, un cer senin, albastru, era reflexia ochilor mei. Totul era perfect, era micul meu paradis creat de noi doi, tu, vocea din capul meu, si eu.. trupul, gazda ta. Timpul petrecut acolo a fost fabulos, nu poate fi explicat prin cuvinte, nici daca mai traiesc odata acele momente nu cred ca mai pot avea aceleasi emotii, aceleasi furnicaturi. Tii minte tu, voce, cum radeam si cum ne dadeam ghionturi atunci cand vedeam cum ploua peste mizeria de pe pamant si pe oameni, pe care parca-i curata de murdarie? Tii minte cand voiai sa faci fel de fel de prostii si eu refuzam sa particip, fiind prudent si incercand sa nu patesti nimic rau? Ei, vreau sa-ti spun ca-mi pare foarte rau ca nu te-am ascultat si nu am ramas un copil ca tine, in incercarea mea disperata de a ma maturiza te-am epuizat, te-am omorat, si odata cu tine am distrus si castelul care ne gazduia pe amandoi? Pentru ce? Doar pentru a fi matur si a lua in piept viata? Oare mai tii minte momentul in care ai ales sa iesi din mine si ma priveai cum cadeam in gol urmat de zidurile castelui? M-ai privit atunci cand am facut impact cu solul si cand acele ziduri mi-au atins corpul si s-au transformat in pulbere si-n mici particule de stele? De ce nu mi-ai deschis ochii si m-ai tinut acolo, alaturi de tine? De ce m-ai aruncat in lumea asta mediocra si mizera? Poate intr-o buna zi te vei intoarce si ma vei lua cu tine inapoi pe acel nor. Poate ca va fi azi, maine, dar te rog, nu lasa ca acest timp sa fie o eternitate. Mi-e greu aici, e prea multa ura, prea multa invidie si parsivitate. Te sarut in soapta.... si revino-mi pe o stea.

IUBIRE? FII SERIOS.

Mda, Iubire? Ce e iubirea? Ce pula mea e iubirea? Ii aud pe toti cu fel de fel de aberatii gen "e atunci cand iti vine sa-ti dai viata pentru acea persoana", "e atunci cand simti ca nu mai existi, ca traiesti pentru celalalt" bla, bla, bla. Ce cacat aberati ma? Cat cacat puteti sa mancati? Poti sa-ti dai viata si pentru un necunoscut, vezi prostul ca se ineaca si sari tu dupa el, ca apoi sa devii mare erou.(Post mortem). Cum adica sa nu mai existi pentru tine? Cum sa traiesti pentru celalalt? Stii ce citesc eu in aceste cuvinte? PROSTIE, DISPERARE! Iubire?! Ce sloboz? Ai nevoie de timp ca sa iubesti? Care pula mea a iubit vreodata o persoana fara sa urmareasca ceva? Cum pula mea e acea iubire? Mai aud cuvinte gen "te iubesc"! Ce sloboz iubesti fa la mine/el? Concret, ce iubesti? In totalitate nu ma iubesti, iubesti ceva la mine, spune in pula mea, ce? Cati oameni simt c-au iubit, da' imi demonstreaza mie ca nu au fost disperati? Cum am spus, iubirea e pur si simplu o stare de atasare fata de acea persoana, si-ti vine greu s-o parasesti sau sa te desparti, da' nu-mi spune mie ca ti-ai da viata pentru acea persoana, nu arunca cu praf de plictiseala in ochii. Ma fut in toate tampeniile voastre si-n tot ceea ce voi sustineti. Ca spui ca tii la mine, sau alte tampenii, da, te cred, ai cum sa tii la o persoana, ti-e draga, da' sa nu aud pe cineva in viata asta ca-mi spune ca ma iubeste... e inevitabil ce se va intampla.

IUBIRE = DISPERARE! 

Nu ma intereseaza ce veti comenta, sunt imun la tot ce aveti voi de spus.

Gânduri frumoase.

Viaţa este un simplu joc, însă e un joc cu o mulţime de reguli! Ce e paradoxal e faptul că nu există un ''arbitru'' care să-ţi spună cum să acţionezi, tu-ţi poţi face viaţa aşa cum îţi doreşti, asta dacă nu încalci legea. Învaţă să joci actul vieţii frumos, profită de fiecare moment, iubeşte tot ce te înconjoară, învaţă să-ţi desenezi viaţa fără să fi nevoit să foloseşti o radieră, colorează-ţi viaţa cu amintiri frumoase, plăcute, profunde. Iubeşte-ţi semenii, zâmbeşte-le sincer celor care au nevoie de acel zâmbet, nu-i greu, nu costă nimic, iar pentru ei acel zâmbet va însemna enorm, îl va îmbogăţii sufleteşte. Cu fiecare pas pe care-l parcurgem în viaţă ne izbim de fel de fel de ziduri, de fel de fel de piedici, viaţa nu-i roz, e plină de durere, trebuie să faci multe sacrificii ca să poţi reuşii într-un final, însă printre aceste momente mai sunt şi micile bucuri, micile plăceri de care trebuie să profiţi maxim, nu trece cu vederea nici măcar peste cel mai mic detaliu, fiecare secundă e preţioasă... mai ales că nu trăim veşnic.


Frumuseţea este formată din tăceri şi din priviri. De asta nu trebuie să critici niciodată, priveşte, admiră, şi vei găsi ceva frumos până şi în cel mai odios lucru, tot ce te înconjoară e plin de viaţă. Soarele îţi zâmbeşte în fiecare dimineaţă, priveşte-l şi poţi să-i vezi largul zâmbet. El răsare în viaţa ta în fiecare dimineaţă, indiferent dacă eşti fericit sau trist, el îţi încălzeşte trupul şi sufletul în fiecare zi... În schimb lumina difuză a lunii îţi veghează în fiecare noapte somnul, făcându-l mai liniştitor.




E minunat atunci când te trezeşti şi simţi că ai pentru ce să trăieşti... trăieşti pentru tine, lipeşte-ţi ochii de cerul senin. Scrie-ţi visele pe cerul albastru şi pe transmite-le soarelui, el te va ajuta să ţi le îndeplineşti.


Iubeşte, doar aşa poţi să te apropii de tine şi să fi tu cu adevărat.

Carnea mea şi limba ta.

Iubita mea... iubita mea n-are pat, nu mă pot culca în plăpumi înmiresmate cu ea. Ea are un fel de ''culcuş'' care izvorăşte direct din podea, ca o arteziană, problema-i că nici podeaua nu e o podea ca oricare alta, e o podea aşezată pe niste glezne de îngeri insomniaci, gleznele acestea nu se văd, fireşte, însă se simt atunci când intri în cameră îmbrăcat doar cu hainele din burta mamei tale... În acel culcuş iubita mea are uneori o pelerină de beznă pe ea, şi eu o ating şi pot să jur c-acea pelerină este nespus de mătăsoasă, această beznă e singura de pe lume pe care pot să o îmbrăţisez şi pe care pot s-o sărut ca şi când ar fi cea mai fină lumină... Uneori mă îmbrac şi eu în pelerina de beznă a iubitei mele şi ea rămâne.. naturală. Ea atunci îşi plimbă mâna prin părul meu... în fine... oricum îşi spală mâinile fine si transparente zi de zi cu părul meu şi cu cu gândurile cele mai tandre de sub pielea capului meu. Iubita mea are sub limbă un lup.. gata să mă muşte atunci când o sărut despovărându-ma de real până în ultimul gram
.
Carnea mea miroase toată a iubita mea, carnea mea e în întregime un pod pe care trece în plimbarea de seară limba iubitei mele, învinsă de nesomn şi de setea enormă de mine. Când limba mea de miere trece peste ea în prelunga plimbare nocturnă, trupul ei devine si el de miere.... Limba mea nu se lasă învinsă decât de limba ta care se naşte şi se maturizează pe măsură ce se rostogoleşte cu mult drag şi cu mult dor peste a mea limbă. Carnea mea are şi limba şi carnea şi sângele şi fruntea şi tâmplele şi memoria iubitei mele în EA.

Gândeşte cu sufletul dar spune-o cu mintea.

Mulţi indivizi, locuitori ai acestei planete fac diferite lucruri şi vorbesc aiurea fără a fi constienţi de ceea ce fac. Să înveţi să devii conştient e un proces extrem de greu şi dureros, însă sunt de părere că e cel mai important lucru/pas pe care trebuie să-l faci în dezvoltarea ta spirituală, şi să fii omul care esti cu adevărat. Trebuie să ştii că înainte de a obţine fericirea supremă trebuie să conştientizezi greşelile pe care le-ai făcut pe parcursul vieţii tale, nu trebuie doar să le recunoşti, ci să ţi şi le asumi. Partea bună a lucrurilor este faptul că odată ce îţi descoperi greşelile şi ţi le asumi sunt benefice pentru evoluţia ta ca individ.


Trebuie să devii conştient de ceea ce spui şi de modul în care vorbeşti, de cuvintele pe care le alegi, de tonul vocii tale, de expresia feţei, de gesturile tale, de ceea ce transmiţi prin privire. Asta, dacă vrei ca celălalt individ cu care comunici să îţi recepţioneze mesajul exact aşa cum îţi doreşti. ( ce e bine de ştiut  este faptul că doar 7% dintr-un mesaj este reprezentat de cuvintele pe care le spui... iar restul de 93% din mesaj este transmis non-verbal: 55% reprezintă expresia feţei şi 38% reprezintă tonul vocii). Dacă devii conştient de aceste lucruri, şi te axezi pe acest aspect al comunicării, vei observa faptul că oamenii îţi înţeleg mesajul exact, fără alte conotaţii, redefiniri..s.a.m.d.


 Trebuie să devii conştient de lucrurile pe care le faci, şi mai mult, cum anume le faci. Trebuie să acorzi o atenţie absolută detaliilor, detaliile fac diferenţa. Ele sunt cele mai importante.
Întotdeauna respecta-ţi promisiunile, şi onorează-le. Învaţă să fii punctual, prin asta le arăţi celorlalţi cât de mult îi respecţi, şi mai ales cât de mult te respecti pe tine însuţi. Învaţă bunele maniere şi punele în practică, pentru că ele sunt cele mai importante părţi ale unui mediu civilizat. Nu pune niciodată barfele la suflet şi nu le asculta pentru că acest lucru te face să te îndepărtezi de acea pace pe care vrei să o descoperi şi să o explorezi.


Întodeauna acordă-ţi timp şi pentru tine, indiferent de ce faci - că citeşti, pictezi, asculţi muzică, meditezi în linişte, faci o mică plimbare, alergi..s.a.m.d. Alege şi fă ce-ţi place şi petrece-ţi timp cu tine însuţi dezvoltâdu-te spiritual


Ai mare grijă şi gândeşte-te bine atunci când faci o alegere. Viaţa fiecărui individ reflectă absolut toate deciziile şi alegerile pe care le-a facut pe parcurs, nu încerca să-ţi mai găseşti fel de fel de scuze pentru faptul că nu ai acea viaţă pe care tu ţi-o doreşti. Diferenţa dintre noi şi animale este că noi avem posibilitatea să alegem, foloseşte-ţi această abilitate conştient şi transformă-ţi viaţa de acum în viaţa pe care ţi-o doreşti.

Gândeşte cu sufletul dar spune-o cu mintea.

Despre LAŞITATE.

 În ultima vreme observ că foarte mulţi dintre noi suferă de laşitate, mulţi refuză să se implice în ''schimbarea lumii'' din cauza fricii pe care indivizii o au in ei. Le e frică să nu fie traşi la răspundere, să nu suporte consecinte (în caz că dau greş în actiunea lor). Mulţi privesc ceea ce se întâmplă în jurul lor cu o maximă detaşare, însă tot ei sunt cei care se întreabă de ce nu se schimbă nimic în această lume şi de ce totul se destramă. Dacă vreţi să schimbaţi ceva, începeţi cu voi, atunci când vă simţiţi nedreptăţiţi acţionaţi, însă acţionaţi corect şi insistati pe ceea ce faceţi şi ceea ce doriţi să schimbaţi, implicaţi-vă şi bucuraţi-vă de viaţă.
Cum să trăieşti în aşa o banalitate? De ce să-ţi fie frică să-ţi asumi riscuri? De ce să nu ai o viaţă personală? De ce să nu te bucuri de tot ceea ce iti oferă viaţa? De ce să nu evoluezi spiritual? De ce să nu ai parte de fericire? DE CE SĂ NU AI CURAJUL SĂ FII OM?
Laşii toată viaţa şi-o petrec într-un echilibru perfect, nu se bucură, nu se supără, ei sunt indiferenţi. Însă tot ei sunt cei care îi plesnesc peste aripi pe cei care au curajul să trăiască cu adevărat, să simtă în profunzime orice lucru, să iubească şi mai ales să-şi asume riscuri.


Şi acum hai să facem un mic test, prin care tu, cititorule, îţi răspunzi în gând.


1.La scoală/sercivi nu faci faţă, sau primeşti o sarcină care te depăşeşte însă nu îti găseşti puterea să spui nu?
2.Nu te şimţi bine în grupul social din care faci parte şi refuzi o confruntare cu ei, exprimându-ţi gândurile şi dorinţele, preferând să fugi?
3.Ai de gând să pui capăt relaţiei în care eşti însă nu poţi să îi spui asta partenerului?

Dacă răspunsul tău la una dintre aceste întrebări e ''da'' atunci înseamnă că faci parte din această categorie a oamenilor, cea a laşilor. Laşii sunt atât de imaturi, încât ei nu sunt în stare să-şi asume responsabilitatea pentru faptele şi consecinţele lor, ei aleg calea cea mai uşoară, aleg minciuna, fuga, refularea, aşa acţionează ei ca oameni.

Nu zic, de-a lungul timpului am întâlnit fel de fel de oameni, şi da, am fost şi eu în unele situaţii un las, pur şi simplu nu puteam pune capăt unei relaţii, nu îmi puteam asuma responsabilitatea separării. Tot ce făceam era să fac în aşa fel încât să-l fac pe celălalt să nu mă mai vrea, şi implicit el să fie cel care pune capăt relaţiei. Totuşi ce am constatat e faptul că nu am avut nimic de câştigat trăind în această laşitate, ci din contra, am avut doar de pierdut, am avut de pierdut timp, mult timp preţios. De ce am pierdut timp? Pentru că acţiunile mele în încercarea a-l îndepărta necesitau timp, şi apoi aşteptam ca el sa rupă relaţia. Până când am acţionat aşa? Până când am realizat faptul că e mult mai importantă starea mea de confort, calitatea vieţii, şi timpul pe care-l pierdeam. Aşa am ajuns la concluzia că dacă vreau ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, şi trebuie să fac tot ce îmi stă în puteri pentru a duce planul la îndeplinire.


Poate c-a venit timpul să-ţi înfrunţi temerile, e timpul să ieşi din această carapace a laşităţii. Bine, înţeleg, fugi, eviţi să-ţi asumi riscuri, însă până când? Până în momentul în care vei da de o persoană care aleargă mai rapid decât tine şi te prinde.
Lasă-te acaparat de intensitatea simţirilor tale. Trăieşte liber! Trăieşte, simte, experimentează, iubeste, suferă.

Îmi cer scuze dacă am rănit pe cineva, încerc doar să vă deschid ochii.

PURE LOVE.

Iubirea a fost, este şi va fi cel mai extraordinar şi sublim sentiment, care ne încearcă pe fiecare la un moment dat. Atunci când vorbim cu dragoste, cele spuse de noi capată o forţă neînchipuită. Dacă ne culcăm cu iubire-n suflet, somnul nostru va fi unul extraordinar, liniştitor, profund. Dacă gândim atunci când suntem acaparaţi de acest sentiment, gândurile noastre capătă sens, profunzime şi strălucire.Toate lucrurile pe care le facem cu ajutorul iubirii sunt mai clare, mai luminoase, mai pure şi mai pătrunzătoare.
 Iubirea este în fiecare dintre noi, e în sufletul nostru, însă este o problemă, mulţi dintre noi nu pot iubii datorită egoului, egoul şi cu iubirea se bat cap în cap, se exclud reciproc.
 Mulţi dintre semenii noştrii se plâng mereu că nu au parte de iubire, că nu sunt iubiţi, însă ei iubesc nespus. Iubirea-i făcută să o dăruieşti, astfel dragostea se poate manifesta, nu transformaţi iubirea pură într-o iubire condiţionată, nu aşteptaţi nimic la schimb, nu aşteptaţi recunoştinţă. Oferă dragostea, şi nu cere nimic la schimb, cei care aşteaptă recunoştinţă nu au reuşit să-şi depăşească egoul.
Suferi din dragoste? Suferi pentru că tu oferi iubire, şi nu primeşti nimic la schimb? Înseamnă ca nu ştii ce-i iubirea cu adevărat, ci sunt forme finite ale iubirii infinite... poate fi atracţie sexuală, respect, milă, nevoia de protecţie.. dar clar, nu este iubire.
Ştiu pare nebunesc ceea ce spun acum, ştiu că-n aceste vremuri e aproape imposibil să găseşti o astfel de iubire, mulţi spun că nu mai există nici măcar în filme... Însă, atâta timp cât cineva mai crede în aşa ceva, şi mai vorbeşte despre asa ceva din toata inima, mai există speranţa ca ea sa fie găsită de cine-şi doreşte cu adevărat aşa ceva.
Iubeşte-te, şi să nu-ţi fie ruşine de iubirea pe care ţi-o porţi. O mulţime de oameni se urăsc, în cele mai dese cazuri întâlnim o ură ireală, care-i provocată de ''plictiseală'' sau ignoranţă. Vrei să te iubeşti? Atunci nu te schimba, nu te transforma într-un monstru, rămâi tu în puritatea cu care te-ai născut. Nimic nu este frumos fără iubire.

Dar, nu te iubi doar pe tine, iubeşte-i şi pe cei din jurul tău, aşa cum ai grijă de tine, ai grijă şi de cei apropiaţi tie, ai să vezi ce sublimă dimensiune poate căpăta iubirea.

Iubirea adevărata nu se descoperă, ea este în tine, trebuie doar să ajungi la ea. Cum ajungi la ea? Prin dăruire de sine, printr-un sacrificiu total, însă trebuie să-ţi doreşti asta cu adevărat, din toată inima şi sufletul tău.

MEMORIES.

Pe parcursul vieţii mele am petrecut nenumărate zile nepreţuite, am întâlnit o mulţime de oameni care au plecat, fără a lăsa absolut nimic în urma lor. Am avut şi momente în care am simţit că nu mai am nici o putere, că forţele mele sunt inutile, că nu sunt bun de nimic. Însă mai sunt şi acele amintiri care rămân vii, acele amintiri care ne arată pentru ce trăim, care când ni le amintim ne provoacă o stare de fericire, de euforie, şi tot acele amintiri ne dau puterea să mergem mai departe. Pe parcursul vieţii trăim multe momente, pe care ni le amintim cu drag. Ne amintim momente din copilărie, apoi clipe din primele zile de scoală, ne amintim cu drag de primul nostru partener, de emoţiile primelor întâlniri, ne amintim de nenumăratele călătorii şi plimbări, de locurile frumoase, şi de zilele în care am fost extrem de fericiţi, ne amintim de micile sau marile realizări din viaţa noastră, de acele veşti bune care ne-au fericit sufletul, ne amintim de emoţiile primelor examene, ne amintim de primele zile de liceu, de acea perioadă în care deja ne-am ''rupt de copilărie'' şi am început să gândim şi să acţionăm ca niste veritabili adulţi, fiecare îşi aminteşte cu drag, de ţigările fumate-n baie pe fugă, stând cu teamă să nu vină profesorul, ne amintim de primii bani câştigaţi prin forţele propri, de primele cumpărături făcute din banii noştri, ne amintim foarte multe momente care ne-au influienţat viaţa, în bine sau în rău.

Amintirile sunt acele clipele care ne formează trecutul, şi ne fac să ne simţim mândru de el. Bine, nu fiecare dintre noi a avut parte de un trecut fabulos, multora le-a lipsit câte ceva, fie o familie în care să fie iubit sau să iubească, sau n-au avut parte de dragoste, sau au avut o copilărie mai nefericită, şi în unele cazuri, chiar toate la un loc.

Toţi ştim că în spatele unui chip foarte frumos se ascund nişte răni foarte adânci. Problema e că mulţi dintre ei refuză să recunoască faptul că sufletul lor este măcinat de acele amintiri, mai puţin frumoase, ei sunt conştienţi că acele răni nu se vor cicatriza niciodată, însă de ce refuză să le accepte şi să le împărtăşească şi cu ceilalţi? De ce aleg să se închidă în ei, şi să sufere mocnit. Din cauza mândriei?

 Nu fii trist şi nu-ţi ascunde trecutul, priveşte-te în oglindă şi realizează faptul că nimic din ce-ai făcut n-a fost în zadar. Poate n-ai avut parte de multe bucurii, poate că trecutul tău îţi provoacă foarte multă suferinţă... şi ce dacă? În urma sacrificilor, şi a luptelor, acum trăieşti acele bucurii, şi te bucuri de prezent. Ştii să preţuieşti prezentul, asa cum ceilalţi nu vor fi niciodată capabili, ei sunt obişnuiţi să ceară şi să primească. Fie că-ţi place sau nu, trecutul tău a avut un rol semnificativ în construirea şi dezvoltarea ta ca om.

 Cunoaşterea şi încrederea pe care ai căpătat-o în trecut, te motivează să valorifici prezentul, şi să nu-ţi pierzi spertanţa în viitor. Nu-ţi nega trecutul. Amintirile nu pot fi şterse şi înlocuite, ele se hrănesc cu altele.

Nimic o clipă nu o să mai fie la fel, iar unde n-a fost nimic, poate fi absolut tot.

Noul dar vechiul film prost.

Astăzi m-am hotărât s-aleg un subiect mai diferit, cum ar fi sexul, şi modul în care au renunţat ei barbaţii la bărbăţie...

Ce consider eu că e sexul? Sexul e acel lucru care ne face pe noi ca oameni să fim ''compleţi''. Consider că sexul e cel mai negat act, însă în acelaşi timp e şi cel mai dorit, făcând parte din toate acţiunile umane. Sunt de părere că oamenii fac o greşeală imensă, ei în loc să-şi exploreze sexualitatea într-un mod constant, şi fără pic de cenzură, aleg să fie acaparaţi de senzaţiile frustrării, de dezechilibrut hormonal, şi de dorinţele neîmplinite. 

În jurul meu, şi nu numai, văd ceva nemaipomenit, văd o comedie proastă a împerecherii. Un film de-a dreptul tâmpit, în care acţiunea e interpretată de niste ''actori'' de mâna a treia, ei joacă aceste roluri fără să conştientizeze că-s de rahat. Bărbaţii au ajuns nişte fiinţe atât de mediocre, ei şi-au creat un anume model feminin, o femeie care să vrea tandreţe, care să vrea romantism, flori, cadouri.. etc, etc, astfel ei şi-au reprimat impulsurile specifice masculului. Ei au încercat să se adapteze acestui model, şi astfel ei s-au schimbat (în rău, ce-i drept), în speranţa unor mici favoruri. Ce-i mult mai banal e faptul că ei urmează nişte pasi obligatorii pentru a cuceri o astfel de femeie, ei s-au mulat atât de bine pe dorinţele şi capriciile feminine, având o eficienţa mult mai mare în abordare. Ce e şi mai jenant e faptul că majoritatea bărbaţilor, în dobitocimea lor aplică acest mic set de reguli tuturor femeilor, de parcă toate femeile sunt născute pentru a rămâne virgine. Mulţi dintre noi au ajuns să renunţe la bărbăţie pentru a putea cucerii femeile care nu vor să facă sex.. care pur şi simplu renunţă şi aleg să fugă de această normalitate impusă de mama natură.

DESPRE PROSTIE.

Mda. Se pare că încercând să trăiesc liniştit, şi să înţeleg lumea asta, în care trăiesc, mă lovesc tot timpul de PROSTIE.  Nu există un loc în care să nu dai de vreun prost, prostia e pretutindeni. Problema cea mai mare e ca unii nu reuşesc să-şi revină, ba chiar intră şi mai mult în prostie, îi acaparează, şi şansele de recuperare tind spre 0.. Grav.  Aşa cum spunea si Einstein, prostia e infinită, unitate de măsură pentru prostie nu există, şi te şochează în fiecare moment, efectele prostiei se simt peste tot. Şi nu, prostia nu-i o boală, pentru că un bolnav îşi dă seama că e bolnav şi se tratează, acceptă ideea. Dar daca-i spui unui prost că e prost, te va aproba? Niciodată.Ce e mai grav, nu e faptul că e prost, ci faptul ca el ia prostia ca pe o virtute, sau mai grav, o ia ca pe o raţiune a existenţei lui, stiţi vorba ''Absolut nimic nu străluceşte mai tare ca mândria unui prost.''

 Cum aş defini eu prostia? Păi prostul, în esenţa sa, caută întotdeauna să facă ceva tâmpit, şi să iasa în evidenţă, ce-i drept, iese, însă tot prin prostie. Cea mai bună uneltă a unui prost? Minciuna.. Pentru prosti, adevărul e ca usturoiul pentru vampiri.

 Trebuie s-am mare grijă, şi sa nu mă aprind prea tare în lupta asta contra proştilor, pentru că răutatea de care aş da dovadă este o mare jumătate din prostia care-i domină pe mulţi.

Ce-i de remarcat e faptul că prostul are foarte multe ''atuuri''

1. Prostul e o persoană complicată. Lui, dacă-i dai o idee cât se poate de simplă, el o ia, şi te întoarce pe toate părţile până ajungi în stadiul acela în care nu-ţi mai recunoşti ideea. El are un avantaj imens, GOLICIUNEA MINŢII.

2.  Nu îi râde prostului în faţă, altfel îi vei descoperi un alt nărav, ca suspiciunea, prostul întotdeauna intră repede în suspiciuni.

3. Prostul este fudul, şi-n egocentrismul său, prostul e dispus să-şi piardă şi-o mare bucată din viaţa sa doar ca să-ţi demonstreze că el îţi este superior, şi că este mai deştept decât tine.

4. Prostul nu ştie nimic, nu se încrede în nimic, nu aprofundează nimic, tot ce face el e doar să propună. 

5. Nu trebuie să-i dai prostului motive să înţeleagă faptul că-ţi este inferior, asta, pentru că toată viaţa te va urmări şi va încerca să te distrugă, născocind din şiretenia lui, tot felul de metode de a se răzbuna, prostul este foarte gelos pe succesul altora, pentru că singura şi eterna problemă a prostului este că ştie că prostia sa nu este o calitate omenească.

 Ar mai fi câte ceva de adăugat însă prefer să nu mă întind la discuţii inutile. O seară placută cititorule.

Jumătate tu, jumătate nu.

Atunci când iubeşte, omul, face abstracţie de ceea ce e bine, sau rău, face abstracţie de tot ce e în jurul său. Iubeşte pur.. şi simplu..

Cineva spunea odată ca iubirea este un ''proces'' care potriveşte lucrurile într-un univers DIFERIT de cel general. Acel univers special are puterea să facă în aşa fel încât defectele, invidia, şi răutăţile specifice fiinţei umane sa nu mai aibă pic de importanţă, iar fiinţa iubită să devină acea parte bună, si ideală relaţiei, exact aşa cum s-a contruit ea...În acest univers omul nu poate face nimic rău. Însă, pe de alta parte, gândirea omului într-un exces de suferinţă, face ca uneori să creăm pedepse pentru acea persoană la care ţinem. De obicei oamenii pedepsesc doar ceea ce ei percep ca pe o trădare, şi nu pedepsesc defectul în sine... dar, cum spunea mai sus, deoarece defectul nu-i interesează, din moment ce ei fac parte din universul creat. Aşadar, trădarea este singura fisură, prin care acest univers al iubirii poate fi atacat. Nu ştiu daca trădarea include numaidecât acesti termeni precum ''adulter'' sau ''trădare'', ci mai degrabă include unele greşeli şi unele neînţelegeri ale partenerilor, atunci când işi construiesc propriul univers special. Aici, este vorba despre o ''negociere'' prin care partenerii sunt supuşi unei sincerităţi maxime. De bună voie, părţile renunţă la obiceiurile sociale, de odinioară, şi folosesc cuvinte mari, şi propoziţii sofisticare, care atunci când vor fi încălcate de partener, vor fi înţelese ca o mare TRĂDARE.