În ultima vreme observ că foarte mulţi dintre noi suferă de laşitate, mulţi refuză să se implice în ''schimbarea lumii'' din cauza fricii pe care indivizii o au in ei. Le e frică să nu fie traşi la răspundere, să nu suporte consecinte (în caz că dau greş în actiunea lor). Mulţi privesc ceea ce se întâmplă în jurul lor cu o maximă detaşare, însă tot ei sunt cei care se întreabă de ce nu se schimbă nimic în această lume şi de ce totul se destramă. Dacă vreţi să schimbaţi ceva, începeţi cu voi, atunci când vă simţiţi nedreptăţiţi acţionaţi, însă acţionaţi corect şi insistati pe ceea ce faceţi şi ceea ce doriţi să schimbaţi, implicaţi-vă şi bucuraţi-vă de viaţă.
Cum să trăieşti în aşa o banalitate? De ce să-ţi fie frică să-ţi asumi riscuri? De ce să nu ai o viaţă personală? De ce să nu te bucuri de tot ceea ce iti oferă viaţa? De ce să nu evoluezi spiritual? De ce să nu ai parte de fericire? DE CE SĂ NU AI CURAJUL SĂ FII OM?
Laşii toată viaţa şi-o petrec într-un echilibru perfect, nu se bucură, nu se supără, ei sunt indiferenţi. Însă tot ei sunt cei care îi plesnesc peste aripi pe cei care au curajul să trăiască cu adevărat, să simtă în profunzime orice lucru, să iubească şi mai ales să-şi asume riscuri.
Şi acum hai să facem un mic test, prin care tu, cititorule, îţi răspunzi în gând.
1.La scoală/sercivi nu faci faţă, sau primeşti o sarcină care te depăşeşte însă nu îti găseşti puterea să spui nu?
2.Nu te şimţi bine în grupul social din care faci parte şi refuzi o confruntare cu ei, exprimându-ţi gândurile şi dorinţele, preferând să fugi?
3.Ai de gând să pui capăt relaţiei în care eşti însă nu poţi să îi spui asta partenerului?
Dacă răspunsul tău la una dintre aceste întrebări e ''da'' atunci înseamnă că faci parte din această categorie a oamenilor, cea a laşilor. Laşii sunt atât de imaturi, încât ei nu sunt în stare să-şi asume responsabilitatea pentru faptele şi consecinţele lor, ei aleg calea cea mai uşoară, aleg minciuna, fuga, refularea, aşa acţionează ei ca oameni.
Nu zic, de-a lungul timpului am întâlnit fel de fel de oameni, şi da, am fost şi eu în unele situaţii un las, pur şi simplu nu puteam pune capăt unei relaţii, nu îmi puteam asuma responsabilitatea separării. Tot ce făceam era să fac în aşa fel încât să-l fac pe celălalt să nu mă mai vrea, şi implicit el să fie cel care pune capăt relaţiei. Totuşi ce am constatat e faptul că nu am avut nimic de câştigat trăind în această laşitate, ci din contra, am avut doar de pierdut, am avut de pierdut timp, mult timp preţios. De ce am pierdut timp? Pentru că acţiunile mele în încercarea a-l îndepărta necesitau timp, şi apoi aşteptam ca el sa rupă relaţia. Până când am acţionat aşa? Până când am realizat faptul că e mult mai importantă starea mea de confort, calitatea vieţii, şi timpul pe care-l pierdeam. Aşa am ajuns la concluzia că dacă vreau ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, şi trebuie să fac tot ce îmi stă în puteri pentru a duce planul la îndeplinire.
Poate c-a venit timpul să-ţi înfrunţi temerile, e timpul să ieşi din această carapace a laşităţii. Bine, înţeleg, fugi, eviţi să-ţi asumi riscuri, însă până când? Până în momentul în care vei da de o persoană care aleargă mai rapid decât tine şi te prinde.
Lasă-te acaparat de intensitatea simţirilor tale. Trăieşte liber! Trăieşte, simte, experimentează, iubeste, suferă.
Îmi cer scuze dacă am rănit pe cineva, încerc doar să vă deschid ochii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu